În stare de repaus, frecvența cardiacă cu valori cuprinse între 60 și 100 de bătăi pe minut, este considerată normală. Atunci când frecvența cardiacă are valori mai mici de 60 de bătăi pe minut, vorbim de bradicardie sau puls lent.
Frecvența cardiacă redusă poate fi normală în cazul anumitor pacienți. În cazul adulților atleți, care au un program de antrenament, frecvența cardiacă ce, în repaus, are valori sub 60 bătăi pe minut, nu provoacă alte probleme de natură cardiacă. Cu toate acestea, uneori, poate reprezenta și un semn că există probleme ale activității electrice de la nivelul miocardului. De regulă, în formele ușoare sau medii, bradicardia nu reprezintă un pericol, însă în formă severă, poate fi amenințătoare pentru viață.
Clasificare
Putem clasifica bradicardia în mai multe tipuri:
Bradicardia sinusală - pacientul are o frecvență cardiacă mai mică de 60 bătăi pe minut. Acest lucru poate fi catalogat normal, de exemplu, persoanele tinere, atletice, au acest tip de bradicardie. Acest tip nu poate cauza complicații decât dacă frecvența scade sub 40 de bătăi pe minut.
Pauza sinusală - întreruperea bruscă a activității eletrice pentru o perioadă variabilă. Practic, nu se mai emit impulsuri sinusale. În anumite cazuri, poate surveni sincopa sau moartea subită.
Disfuncția nodului sinusal - reprezintă combinarea mai multor tipuri de aritmii, atât ritmuri rapide, cât și lente. Complicațiile pot fi: aparitia tahiaritmiilor atriale (flutterul atrial sau fibrilația atrială), sincopa, evenimentele trombolembolice, moartea subită.
Tahicardia-Bradicardia - reprezintă o trecere între cele doua tipuri de aritmii – tahicardia (bătaie rapidă) și bradicardia (bătaia lentă). De obicei, acest tip de sindrom apare în cazul pacienților diagnosticați cu fibrilație atrială. Riscul de accident vascular cerebral este foarte mare.
Simptome de bradicardie
Pacientul diagnosticat cu această formă de aritmie, poate resimți simptome ca:
• amețeli frecvente
• dispnee (dificultăți respiratorii, respirație dificilă)
• oboseală
• dureri în piept și palpitații cardiace
• probleme de concentrare
• lipotimie
Pentru a avea siguranța că frecvența cardiacă este normală, între 60 și 100 de bătăi pe minut în stare de repaus, este necesară măsurarea pulsului, folosind un pulsiometru.
În cazul în care pulsul este totuși normal, însa simptomele aritmiei sunt resimțite, recomandarea principală este aceea de a vizita medicul cardiolog, pentru a exclude orice probabilitate a unei afecțiuni cardiace.
Investigații
În cadrul consultului cardiologic, pentru evidentierea bradicardiei, pe lângă consultul clinic, se efectuează electrocardiograma care are rolul de a evalua eventuale anomalii de ritm.
De obicei, bradicardia se poate înregistra în timpul efectuării electrocardiogramei, însa poate fi și episodică, iar în momentul eletrocardiogramei să nu poata fi observată. Din acest motiv, în cazul în care bradicardia nu se evidențiaza pe electrocardiograma efectuată în timpul consultației, medicul va recomanda montarea unui Holter ECG.
Acest dispozitiv înregistreaza întreaga activitate electrica a inimii și poate fi purtat de către pacient, pentru minimum 24 de ore sau, la recomandarea medicului cardiolog, pentru o durată mai lungă. În acest timp, pacientul va avea o activitate fizică normală, cu efort normal pentru a se putea identifica episoadele aritmice, atât în stare de efort, cât și în repaus.
Este necesara efectuarea analizelor de laborator pentru diagnosticarea hiperkaliemiei sau a hipotiroidiei. Nivelul ridicat de potasiu în organism poate tulbura activitatea electrică. Tratând dezechilibrul electrolitic, se poate restabili ritmul normal al inimii.
Deși măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului și efectuarea unei electrocradiograme pot fi suficiente pentru diagnosticarea bradicardiei, în anumite cazuri, se impun teste suplimentare pentru a detecta cauzele aparitiei aritmiei.
Ecocardiografia evidențiază eventualele boli structurale cardiace ce sunt asociate bradicardiei.
O alta investigație importantă în diagnosticarea corectă a aritmiilor cardiace este testul de efort. Acest test se efectuează în ținută sportivă, pe banda de alergat sau pe cicloergometru (bicicleta medicală), se monteaza eletrozi pe pieptului pacientului cu rolul de a monitoriza funcționarea inimii în timpul efortului (arată capacitatea inimii de a crește frecvența cardiacă) și tensiunea arterială.
De asemenea, se poate recomanda angiografia coronariană cu rol de evidențiere a problemelor structurale de la nivelul arterelor coronare.
Cand bradicardia este severă și nu poate fi evidențiată cu ajutorul investigațiilor prezentate mai sus, se recomandă efectuarea unui studiu electrofiziologic. Scopul acestor studii electrofiziologice este acela de a determina cauza exacta a aritmiei, testând activitatea electrică a inimii pentru a descoperi originea ritmului anormal. Este o investigație concretă, care poate stabili necesitatea implantării unui stimulator cardiac (pacemaker) și poate stabili dacă este necesară efectuarea unei ablații în cazul tahiaritmiilor.
Tratamentul pentru bradicardie
Conduita terapeutică pentru tratarea bradicardiei variază în funcție de problemele eletrice de conducere, severitatea simptomelor și cauzele frecvenței cardiace scăzute.
Dacă bradicardia este cauzata de apneea de somn obstructivă, de hipotiroidism, tratarea acestor afecțiuni poate corecta rimtul anormal.
Numeroase medicamente pentru tratarea unor afecțiuni diverse, pot determina modificări ritmice. În baza anamnezei, medicul cardiolog va verifica dacă acele medicamente cauzează aritmia și, dacă este necesar, va recomanda tratamente alternative rezolvând astfel și tulburarea de ritm cardiac.
Pentru a ține sub control aritmia cardiacă, poate fi necesară implantarea unui stimulator cardiac. Acest dispozitiv, de dimensiuni mici, dotat cu un generator de puls și sonde de stimulare, este implantat subcutanat, sub clavicula stângă sau sub mușchiul pectoral, cu rolul de a ajusta ritmul inimii în raport cu nevoile organismului.
Procedura de implantare a stimulatorului cardiac este una minim invazivă și presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, urmând ca acestea să fie atașate generatorului de puls. Stimulatorul cardiac monitorizeaza permanent frecvența cardiacă și generează impulsuri electrice ori de câte ori este nevoie pentru a restabili, în cazul aritmiilor, frecvența cardiacă normală.