Factorii de risc cardiovascular
Factorii de risc cardiovascular
Factorii de risc cardiovascular reprezintă condiții care sunt asociate cu un risc crescut de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare.
Cu cât aveți mai mulți factori de risc, cu atât posibilitatea de a vă îmbolnăvi sau chiar de a muri din cauza bolilor de inimă este mai mare.
Pe de altă parte, absența factorilor de risc la un moment dat nu vă garantează protecția față de apariția bolii.
La nivel mondial, numărul de bolnavi cu afecțiuni cardiovasculare este în continuă creștere, aceleași tendințe înregistrâbdu-se și în Republica Moldova.
Vestea bună este că acum se știe în bună parte cum puteți preveni și trata aceste boli.
Prevenția implică acțiuni menite să reducă apariția bolilor sau să minimalizeze urmările acestora.
Ateroscleroza
Principala cauză a bolilor cardiovasculare, ateroscleroza înseamnă îngroşarea difuză sau localizată a peretelui arterelor cu grăsimi (în principal colesterol). Arterele sunt vasele ce transportă sângele de la inimă spre întregul corp. Pot fi afectate arterele inimii (conducând la boala ischemică cardiacă), dar şi arterele ce alimentează alte organe (de exemplu creierul sau membrele inferioare). Infiltrarea peretelui determină reducerea variabilă a diametrului vasului respectiv şi implicit a fluxului sângelui până la stoparea sa (temporară sau definitivă). Astuparea unei artere are drept consecinţă infarctul. Reducerea diametrului vasului cu diminuarea circulaţiei sângelui sub necesităţile organului în timpul efortului sau, mai grav, în repaus, determină ischemie. În ambele cazuri forma comună de manifestare este durerea, dar prezenţa ei nu este regulă! Ateroscleroza debutează încă de la 20-25 ani şi evoluează „în tăcere” o perioadă variabilă de timp.
Ateroscleroza este accelerată de expunerea la factorii de risc cardiovasculari.
O parte din factorii de risc pot şi trebuie să fie identificaţi de către pacienţi. De aceea este important ca aceştia să fie în primul rând cunoscuţi, iar educaţia sanitară este deosebit de importantă în orice ţară civilizată.
FACTORII DE RISC CARDIOVASCULAR |
Factori de risc ce nu pot fi influențați
|
Factori de risc ce pot fi influențați
|
Factori de protecție
|
După cum se observă, unii pot fi „atacaţi”, alţii nu. Sunt lucruri pe care nu le puteţi schimba: vârsta, sexul, istoricul familial de boli cardiovasculare.
Dar există duşmani mai mari, ce au apărut în viaţa omului ca urmare a civilizaţiei moderne: sedentarismul, obezitatea, stresul, fumatul, drogurile. Din fericire, aceştia pot fi evitaţi sau eliminaţi chiar de către dumneavoastră. În acest fel vă veţi diminua considerabil riscul cardiovascular. Există şi inamici cărora le puteţi ţine piept cu succes dacă apelaţi la ajutorul medicului: hipertensiunea arterială, diabetul, colesterolul crescut trebuie controlate periodic şi tratate, de regulă toată viaţa, cu medicamente.
Există şi aliaţi în această luptă? Da, şi ei trebuie folosiţi şi protejaţi: o fracţiune „bună” a colesterolului (HDL), activitatea fizică, estrogenii (hormonii feminini). În această luptă rolul dumneavoastră, ca pacient, este poate la fel de important ca cel al medicului: trebuie să conştientizaţi şi să evitaţi pericolul, până nu e prea târziu!
Vârsta
Riscul de a dezvolta o boală de inimă crește odată cu vârsta. Dacă sunteți bărbat peste 45 ani sau femeie peste 55 ani sau la menopauză, aveți un risc cardivascular crescut. O dietă echilibrată și menținerea unei activități fizice pot întârzia procesul ireversibil de îmbătrânire.
Sexul
Bărbații au un risc mai mare de a face boli cardiovasculare mai precoce în timpul vieții decât femeile. După menopauză dispare efectul protector al hormonilor feminini (estrogenii) și riscul devine comparabil între cele două sexe.
Ereditatea
Dacă părinții și / sau frații dumneavpastră au fost hipertensivi, diabetici, sau au avut un infarct la vârstă tânără (sub 55 ani), există „șansa” să suferiți de aceeași boală.
Fumatul
Indiferent de prezența celorlalți factori de risc, fumătorul are un risc de două ori mai mare de a face un infarct decât o persoană nefumătoare.
Cum vă puteți lăsa de fumat?
Hipertensiunea arterială
Se spune că hipertensiunea arterială este un „ucigaș tăcut”. De regulă creșterea tensiunii arteriale nu se simte, astfel că depistarea ei este întâmplătoare, iar debutul nu se poate ști cu siguranță.
Mai multe despre hipertensiune puteți citi aici.
Dislipidemiile
Colesterolul este o grăsime ce se găsește normal în sânge și în toate celulele organismului. Un nivel crescut al colesterolului este nociv deoarece se depune în pereții arterelor, îngustându-le. Colesterolul total este format din mai multe fracțiuni. Cele mai importante sunt HDL colesterolul (supranumit colesterolul „bun“) și LDL colesterolul (colesterolul „rău“). Trigliceridele sunt alte componente „grase“ ale sângelui. Creșterea lor este la fel de nocivă, în special la femei și diabetici. Ca și HTA, dislipidemiile nu dor, deci pentru a le depista trebuie să vă faceți analize de sânge.
Diabetul zaharat
Diabetul afectează în principal arterele și nervii și determină în final suferința mai multor organe: inimă, rinichi, ochi etc. Cei mai mulți diabetici mor datorită bolilor cardiovasculare.
Obezitatea
Alcoolul
Consumul de alcool crește tensiunea arterială, trigliceridele, afectează ficatul, poate favoriza apariția insuficienței cardiace (adică slăbește inima), a atacului cerebral și chiar a unor tipuri de cancer.
În plus alcoolul aduce un aport caloric cu creșterea consecutivă a greutății.
Stresul
Modul în care reacționați la stres vă poate influența riscul cardiovascular. Posibil prin faptul că sunteți tentat să mâncați mai mult, să fumați, să beți, ceea ce influențează negativ starea de sănătate.
Activitatea fizică
Activitatea fizică scade riscul cardiovascular și de aceea este încurajată la orice vârstă, în funcție de limitele individuale. În plus, ajută la controlul celorlalți factori de risc: hipertensiunea arterială, obezitatea, diabetul. Crește colesterolul bun și tonusul fizic și psihic, adică determină o „stare de bine“. Așadar, nu ezitați să mergeți cât mai mult pe jos: este mai convenabil pentru organism decât sportul modern de întreținere tip fitness. 30 minute de mers „vioi“ pe zi, cel puțin 5 zile/ săptămână este minimul necesar pentru sănătatea dumneavoastră!
Servicii
Servicii consultative
Diagnostic funcțional cardiologic
Diagnostic funcțional neurologic
Diagnostic Ultrasonografic (USG)
Centrul de control al anticoagulării orale (CCAO)
Cabinet de somnologie
Cabinet de aritmologie
Sincope - diagnostic și tratament
Pachete de sănătate
Despre noi
Despre noi Centrul medical CardioPrima și-a lansat activitatea in anul 2014, și este Prima și Unica clinică privată cu specific cardiologic din Republica Moldova. Clinica ofe
Vezi Detalii