Electromiografie și Electroneuromiografie (EMG/ENMG)

CardioPrima cardioprima.md

Electroneuromiografia (ENMG) este o investigație neurologică ce evaluează funcționarea nervilor periferici și a mușchilor pe care aceștia îi controlează. În funcție de indicațiile medicale, aceasta poate include:

  • Studiul conducerii nervoase (ENG) – analizează modul în care impulsurile electrice se transmit de-a lungul nervilor.
  • Electromiografia (EMG) – măsoară activitatea electrică a mușchilor, în repaus și în timpul contracției, folosind un electrod fin de tip ac.

Astfel, în unele cazuri este suficient doar ENG, iar în altele se completează cu EMG, pentru o evaluare completă a unității nerv–muşchi.

Când sunt recomandate EMG/ENMG

  • la pacienți cu slăbiciune musculară, scădere de forță sau oboseală inexplicabilă,
  • în prezența amorțelilor, furnicăturilor sau durerilor la nivelul membrelor,
  • pentru diagnosticarea neuropatiilor periferice (diabetice, inflamatorii, toxice),
  • în radiculopatii (afectări ale rădăcinilor nervoase cauzate de hernii de disc sau alte boli ale coloanei),
  • în neuropatii de compresie (ex. sindrom de tunel carpian),
  • pentru diferențierea între afecțiuni musculare (miopatii) și boli neurologice.

Cum se realizează investigația

  • ENG: se aplică stimuli electrici ușori pe nerv, iar răspunsurile sunt înregistrate de pe mușchi sau direct de pe traiectul nervului.
  • EMG: se introduce un electrod-ac fin în mușchi, pentru a înregistra activitatea acestuia în repaus și contracție.
  • Medicul stabilește protocolul adecvat fiecărui caz, în funcție de simptome și de suspiciunea clinică.

Beneficii pentru pacient

EMG/ENMG sunt metode sigure, precise și indispensabile în diagnosticul bolilor neuromusculare. Ele permit:

  • depistarea precoce a polineuropatiilor și a radiculopatiilor,
  • confirmarea și gradarea compresiei nervoase,
  • diferențierea între boli de nerv și boli de mușchi,
  • orientarea către un plan de tratament personalizat.
CardioPrima cardioprima.md Tarife
Alege serviciul
Numele Serviciului
Preț
Electroneuromiografia
1 100 MDL
Servicii alese
Nu ai nici un serviciu selectat

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare, pentru a vă prezenta conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul nostru. Făcând clic pe "Acceptă", acceptați utilizarea cookie-urilor. Detalii.

CardioPrima cardioprima.md